Site Loader
Bucuresti, Str. Zefirului, Nr. 19, Sector 2

Asociațiile și fundațiile sunt persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial.

Asociația este subiectul de drept constituit de trei sau mai multe persoane care, pe baza unei înțelegeri, pun în comun și fără drept de restituire contribuția materială, cunoștințele sau aportul lor în muncă pentru realizarea unor activități în interes general, al unor colectivități sau, după caz, în interesul lor personal nepatrimonial.

Fundația este subiectul de drept înființat de una sau mai multe persoane care, pe baza unui act juridic între vii ori pentru cauză de moarte, constituie un patrimoniu afectat, în mod permanent și irevocabil, realizării unui scop de interes general sau, după caz, al unor colectivități.

Asociațiile și fundațiile dobândesc personalitate juridică prin înscrierea în Registrul asociațiilor și fundațiilor aflat la grefa judecatoriei în a cărei circumscripție își are sediul.

Dosarul trebuie să cuprindă următoarele documente:

  • Dovada rezervării denumirii – eliberată de Ministerul Justiției;
  • Cărtile de identitate ale membrilor fondatori;
  • Actul constitutiv și statutul –întocmirea actului constitutiv și al statutului, în formă atestată de avocat sau autentificată de notar, reprezintă o condiție esențială pentru dobândirea personalității juridice de către asociație sau fundație;
  • Dovada sediului;
  • Dovada patrimoniului iniţial;
  • Acordul asociației de proprietari, dacă este cazul;

Ulterior obținerii documentației de la instanța de judecată, pentru a putea desfășura operațiuni finaciare, este obligatorie înregistrarea și obținerea certificatului de înregistrare de la Administrația Finanțelor Publice.

Înființarea unui ONG cuprinde numeroase etape și o multitudine de documente care constituie dosarul necesar.

Cabinetul nostru de avocat se va ocupa de toate formalitățile legale și vă va oferi sfaturi de specialitate, atât în domeniul organizațiilor non-profit, cât și în alte domenii juridice, pe care le puteți consulta aici.

 Ne puteți CONTACTA la:

CABINET DE AVOCAT „ANDREEA SERSEA”

Str. Zefiului, Nr. 19, Sector 2, București

+40 0773 340 401

andreea@avocat-sersea.ro

andreea.sersea@gmail.com

Post Author: admin